George Buhnici | #IGDLCC od George BUHNICI
George BUHNICI
IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.
Kategorije: Tehnologija
Slušaj posljednju epizodu:
În acest episod al podcastului IGDLCC îl avem din nou invitat pe Mircea Geoană, care vine pentru a patra oară aici - primele două interviuri au fost din postura sa de la NATO pe tema războiului din Ucraina, al treilea a fost mai puțin util fiind încă la NATO când și-a anunțat candidatura, iar astăzi discutăm cu candidatul Geoană despre planurile sale pentru România. Discutăm deschis despre acuzațiile care i se aduc în această campanie, de la pretinsa vizită secretă la Moscova din 2009 până la presupusele legături cu consultantul israelian Tal Hanan. Geoană respinge toate aceste acuzații și argumentează că sunt parte dintr-o campanie coordonată de defăimare. Vorbim despre finanțarea campaniei sale și despre aparenta lipsă de vizibilitate și resurse comparativ cu partidele mari. Explorăm viziunea sa pentru România, de la reformarea statului și digitalizare până la politica externă și rolul țării în regiune. Un segment important al discuției este dedicat provocărilor din 2025 - de la recesiunea tehnică iminentă și deficitul bugetar uriaș, până la amenințările climatice și necesitatea pregătirii României pentru era inteligenței artificiale. Este o discuție amplă despre starea actuală a României și direcția în care ar trebui să mergem ca țară, cu un candidat care are experiență atât în politica internă cât și în structurile internaționale importante. PS - La final dezvăluim o poveste mai puțin cunoscută din 2004, când Mircea Geoană, pe atunci ministru de externe, a intervenit pentru eliberarea mea când am fost arestat în Bulgaria în timpul unei investigații jurnalistice.
Prethodne epizode
-
258 - ACUZAȚII ȘI NOROI. CUM RĂSPUNDE MIRCEA GEOANĂ #IGDLCC 255 Tue, 12 Nov 2024
-
257 - De la 5.000 EUR la un business de 4 milioane: Povestea Tudor Tailor cu Alin Copîndeanu | IGDLCC 254 Mon, 4 Nov 2024
-
256 - MIRCEA BRAVO Primii 10 ani pe YouTube, “Moartea în vacanță” și puroiul din cinema IGDLCC 253 Sun, 3 Nov 2024
-
255 - CE VOR DE FAPT MOLDOVENII? IGDLCC 252 SPECIAL DE LA CHIȘINĂU Sun, 3 Nov 2024
-
254 - De ce te doare capul sau spatele? E probabil de la... DINȚI! ALEXANDRA MIRCEA #IGDLCC 251 Mon, 14 Oct 2024
-
253 - ENERGIA SE SCUMPEȘTE ÎN 2025. CARE E PLANUL? - CORNEL EFTENOIU #IGDLCC 250 Mon, 7 Oct 2024
-
252 - CRISTIAN DIACONESCU - De ce vrea să fie președinte? IGDLCC Mon, 30 Sep 2024
-
251 - ELENA LASCONI - DE CE VREA SĂ FIE PREȘEDINTE? #IGDLCC 248 Mon, 23 Sep 2024
-
250 - FEMEI VS BĂRBAȚI? CUM TRĂIM ÎMPREUNĂ ÎN 2024 - VERA ION - IGDLCC 246 Sun, 22 Sep 2024
-
249 - ANUL ÎN CARE CAD LIDERI, MITURI ȘI LINII ROȘII - Armand Goșu #IGDLCC 247 Mon, 16 Sep 2024
-
248 - Cum facem bani în 2024? | Viitorul nostru financiar între AI și CRIZĂ - CRISTIAN ONEȚIU - #IGDLCC Mon, 2 Sep 2024
-
247 - NU E TOTUL MINUNAT CU ELECTRICELE. PARTEA “ASCUNSĂ” - ȘTEFAN TIRON #IGDLCC Mon, 26 Aug 2024
-
246 - A PLECAT ÎN LUME LA 18 ANI. CU CE S-A ÎNTORS? - IRINA CUC #IGDLCC Mon, 19 Aug 2024
-
245 - UN ROMÂN DE SUCCES LA NEW YORK - RAUL MÂNDRU #IGDLCC Mon, 12 Aug 2024
-
244 - SCANDALUL DE LA SNSPA SCOATE LA IVEALĂ CEVA GRAV - ADRIAN PAPAHAGI #IGDLCC Mon, 5 Aug 2024
-
243 - Trump, NATO și Viitorul României: Iulian Fota despre Amenințările asupra României | IGDLCC 239 Mon, 29 Jul 2024
-
242 - MIRCEA GEOANĂ, după NATO - 2025 NE VA ADUCE NOTA DE PLATĂ - #IGDLCC 240 Mon, 22 Jul 2024
-
241 - CINE FACE VIITORUL? PROF. DUMITRU BORȚUN COMUNICAREA CA ȘTIINȚĂ - MASTERCLASS #IGDLCC SPECIAL Sun, 7 Jul 2024
-
240 - CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ VS COMUNĂ - MASTERCLASS COMUNICARE CU PROF. DUMITRU BORȚUN #IGDLCC SPECIAL Mon, 1 Jul 2024
-
239 - Inteligența Artificială vs Credința: Teologul Vasile Bănescu despre viitorul umanității #IGDLCC Mon, 24 Jun 2024
-
238 - DE CE EȘUEAZĂ RELAȚIILE? CUM COMUNICĂM? #Masterclass cu Dumitru Borțun E03 Mon, 17 Jun 2024
-
237 - MINCIUNI, MANIPULARE ȘI RELAȚII - EMANOIL DRĂGĂNESCU #IGDLCC Sun, 9 Jun 2024
-
236 - PRIMA ROMÂNCĂ GENERAL! O VIAȚĂ ȘI O CARIERĂ INCREDIBILE! - NICOLA TIBACU - IGDLCC Mon, 3 Jun 2024
-
235 - MITURI ȘI DIETE. CE AȘ VI VRUT SĂ ȘTIU LA 20 SAU 30 DE ANI? FLORIN CUJBĂ #IGDLCC Sun, 26 May 2024
-
234 - 5 Revelații despre CREIER 🧠 Neuroplasticitate, Memorie & Diferențe Femei-Bărbați - dr. Dragoș Cîrneci #IGDLCC Sun, 19 May 2024
-
233 - CUM SĂ (NU) FACI O NUNTĂ... ÎN ROMÂNIA - ALEXANDRU IANCU #IGDLCC 230 Sun, 12 May 2024
-
232 - VREI CASA TA? ATUNCI NU AMÂNA - MĂDĂLINA MANOILĂ #IGDLCC Sun, 5 May 2024
-
231 - TOT CE ȘTIAM DESPRE CREIER... E GREȘIT!? - DRAGOȘ CÎRNECI - #IGDLCC 228 Thu, 2 May 2024
-
230 - CUM VOTǍM? DUMITRU BORTUN ȘI CRISTIAN ONETIU #IGDLCC 227 Sun, 21 Apr 2024
-
229 - CUM ADUCEM DIASPORA ACASĂ? SEBASTIAN VĂDUVA #IGDLCC Sun, 14 Apr 2024
-
228 - DECALOGUL UNUI OM CU GÂTUL RUPT - DAN MANOLĂCHESCU - #IGDLCC Sun, 7 Apr 2024
-
227 - CLIMA ROMÂNIEI VA FI CA ÎN GRECIA ȘI SUDUL SPANIEI - ADRIAN ASĂNICĂ #IGDLCC 224 Sun, 31 Mar 2024
-
226 - DE CE PRIVESC CU SUSPICIUNE ROMÂNII BISERICA? - VASILE BĂNESCU #IGDLCC 223 Tue, 26 Mar 2024
-
225 - NE CUMPĂRĂM GREȘIT MAȘINILE - LUCIAN VIȘAN #IGDLCC Sun, 17 Mar 2024
-
224 - SUNTEM OARE PREGĂTIȚI SĂ FIM VECINI CU RUSIA DACĂ UCRAINENII CEDEAZĂ? - RADU HOSSU #IGDLCC 220 Sun, 3 Mar 2024
-
223 - “NU DACĂ, CI CÂND!” IULIAN FOTA #IGDLCC 221 Sun, 3 Mar 2024
-
222 - MAI BINE SĂRIM PESTE GAZE DIRECT LA ELECTRIC - RĂZVAN NICOLESCU #IGDLCC 219 Sun, 25 Feb 2024
-
221 - “CA MAFIOȚII! ROMÂNIA MEREU… NEPREGĂTITĂ” - DUMITRU BORȚUN #IGDLCC 218 Sun, 18 Feb 2024
-
220 - “VREAU SĂ ÎNȚELEG CUM FUNCȚIONEAZĂ OMUL” - ANDREI PITIȘ #IGDLCC 217 Sun, 4 Feb 2024
-
219 - PROPAGANDA NU A FOST NICIODATĂ ATÂT DE PERFIDĂ - SANDY MUNRO #IGDLCC 216 Sun, 21 Jan 2024
-
218 - FURTUNA PERFECTĂ VINE ÎN 2024 - CRISTIAN ONEȚIU #IGDLCC Sun, 7 Jan 2024
-
217 - PLECAȚI DUPĂ FENTĂ - S-A ÎNTORS DOAR OVIDIU EFTIMIE #IGDLCC 214 Tue, 2 Jan 2024
-
216 - „ NU MAI BINE TE HACKERESC EU?” ALEX „JAY” BĂLAN - #IGDLCC Sun, 31 Dec 2023
-
215 - CUM SĂ (NU) FACI CARIERĂ ÎN ROMÂNIA! AȘA FACEM SCHIMBAREA ÎN BINE - MIOARA ȘOLDAN - #IGDLCC Thu, 28 Dec 2023
-
214 - FACEREA DE BINE ȘI CUM NE RIDICĂM DIN SĂRĂCIE - ANDRA MUNTEANU #IGDLCC Tue, 26 Dec 2023
-
213 - 2024 VA FI CEL MAI IMPORTANT AN DE PÂNĂ ACUM - DUMITRU BORȚUN #IGDLCC Sun, 24 Dec 2023
-
212 - NU ȘTIM SĂ NE TRĂIM BUCURIA ȘI TRISTEȚEA - MIHAI MORAR #IGDLCC 210 Sun, 17 Dec 2023
-
211 - CE ESTE UN BĂRBAT? DISCUȚIA ACEEA DESPRE BANI ȘI SEX - LILIANA CRISTEA #IGDLCC 208 Sun, 3 Dec 2023
-
210 - CÂT DE UȘOR PUTEM PIERDE TOTUL. PĂCATELE GRECIEI - SOTIRIS CHATZIDAKIS #IGDLCC Wed, 29 Nov 2023
-
209 - CUM SĂ ÎȚI SALVEZI SPATELE ȘI OASELE FĂRĂ PASTILE ȘI „CUȚIT” - DR. VALENTIN HIOHI #IGDLCC 206 Wed, 22 Nov 2023